going on (summer) break...

Pentru ca O. are dreptate. Atunci cand iti place un blog poti ignora lipsa de timp ca sa il citesti de la cap la coada.

 Indolenta nu este nici explicatie, nici scuza. Si nici teama nu e. Ceea ce nu inseamna ca nu ma voi bucura de reposturi, pentru ca uneori uit ceea ce am citit. Iar cand spun ca uit, eu uit ca si cum nu as fi citit niciodata si reposturile imi vor aduce aminte sa recitesc, asa cum ma intorc sa recitesc orice carte care imi e draga...

---------------------------------------------------------------------Page Break---------------------------------

Tu ar trebui sa intelegi totusi ca uit, si mai ales cum uit. Sa intelegi ca povestea mea, istoria mea nu curge, ci e incropita din fragmente fara nici o relatie aparenta intre ele. Un fel de time capsule in care persoanele care au decis sa lase un crampei de amintire nu par a se cunoaste intre ele si nici macar nu au interese comune. Eu nu stiu daca altii, sau cati altii , simt nevoia de a pune ordine printre aceste amintiri. Si nici nu e prea relevant aici ce fac altii cu amintirile lor. Ce este relevant, este ca in incercarea mea de a pune amintirile in ordine ma impiedic adesea de lipsa lor. Ceva imi spune ca au fost niste gesturi pe care nu le-am vazut, niste cuvinte pe care nu le-am auzit si niste promisiuni pe care le-am uitat. Si acum nu le mai gasesc nicaieri -pentru ca barierele ce reglementeaza circulatia amintirilor si senzatiilor pe caile mele neuronale nu functioneaza asa cum trebuie. Uneori sunt blocate in pozitia inchis, si atunci ceea ce trebuia procesat, nu se mai proceseaza. In alte dati au ramas blocate in pozitia deschis si totul a devenit noise. Iar eu sunt  ca un cinefil ce urmareste un film ce ruleaza de pe o pelicula veche din care lipsesc cadre si uneori scene intregi. Si atunci cand incearca sa recreeze povestea si sa dea sens intentiilor scenaristului, regizorului, actorilor se simte nevoit sa improvizeze. Si asfel umplu eu vidul amintirilor cu niste chestii pe care imi inchipui eu ca ar trebui sa se regaseasca acolo, niste chestii pe care le vad eu potrivindu-se intr-o logica a lucrurilor. Doar ca lumea, intamplarile si oamenii nu se regasesc de fapt in relatii formale. Si astfel realitatea filtrata de mine devine foarte diferita de realitatile celor cu care ma intersectez. Si uneori au atat de putin in comun realitatile nostre incat ma tem ca ma insel:pe mine, pe cei din jurul meu...Si pentru ca nu as vrea sa insel pe nimeni si  mai ales pe mine, incep sa ma tem si mai mult....Si nu mai am incredere in ceea ce vad, in ceea ce simt, in modul meu de a gandi. Atunci imi amutesc cuvintele si imi opresc gesturile, pentru ca mi-e frica rau de tot sa nu creez interferente si in realitatile celor din jur.

---------------------------------------------------------------Page Break-------------------------------------

Printre gesturile pe care le-am oprit au fost si doua saruturi. [Poate au fost mai mult de doua saruturi dar nu mi-as aduce aminte.]

Un sarut pe buze pe care mi l-am refuzat atunci cand A. ne-a condus pana la poarta pe mine si punga mea de zahar.

Un sarut pe frunte atunci cand am ajuns pana in pragul usii tale si te-am gasit dormind. Si m-am oprit pentru ca m-am gandit ca nu se cuvine. Pentru ca ar fi fost un sarut furat , si nu oferit. Eu n-as fura un sarut decat daca ar fi un gest de dorinta, ori eu pe tine, atunci, nu te (mai) doream. Te iubeam. 

Acest 'te iubeam'... acest 'te iubesc' necesita un dialog. Fie si socratic, daca asa vei fi simtit tu nevoia. Doar ca s-a ajuns la  un punct  in care tu nu mai oferi decat mult prea multe taceri, iar eu prea multe intrebari lasate fara raspuns. Iar in monologul acesta handicapul meu devine o continua sursa de anxietate si mi-e tare teama ca tu nu esti decat rodul imaginatiei mele. 

Ca a fost un strain care a inceput un dialog acum doua veri, dupa care s-a plictisit. Doar ca eu aveam nevoia sa cred atunci ca un astfel de dialog mai este posibil si poate ca am interpretat gresit o toleranta binevoitoare drept interes. Pentru ca, daca te-ar fi interesat, ai mai fi cautat si tu dialogul cu mine. Daca ai grija cuiva il mai cauti din cand in cand sa vezi cum se descurca.

Ca poate sunt nedreapta, stiind ca ai si tu temerile si handicapurile tale. Ca poate chiar iti pasa, asa cum m-a asigurat un prieten comun, doar ca nu mai poti sa exprimi asta.

Ce ma sperie insa, mult prea mult pentru a putea continua monodialogul acesta, este ca am remarcat ca te caut in altii si ca proiectez relatia nostra in relatia mea cu alte persoane. Si asta nu e corect fata de ei (sper sa ma ierte). Si nici fata de mine, pentru ca daca ei imi sunt dragi asta nu (mai) are nici o legatura cu tine. Cred ca a venit timpul sa trag o linie aici. Si pentru ca blogul acesta l-am inceput pentru tine, nu ca as mai avea iluzia ca il citesti, ma voi opri din scris pana cand voi putea re-gasi o forma ce nu (mai) e gandita pentru tine. 

-----------------------Page Break------------------------------------------------------------------

Since I do not trust the google translation option

I you wonder why I will take a summer blog break , it's because I am taking a break from the  the person/idea that were beyond it. I hope to return soon with a new format and new ideas. Because the other sad fact is that I only wrote sparingly lately and what I wrote was not that good either...